marți, 6 ianuarie 2009

Metafore cerebrale

Am un moment de meditatie filozofica. Glasul gandurilor mele tace. Imi rasuna in minte un ecou fara de sfarsit. Sunt complet pierduta in acesta, parca m-as scufunda in niste neguri reci.
Negurile reci sunt ca o metafora a Infernului, o pestera a sufletelor moarte, un taram al nelinistii totale, al tensiunii interioare profunde.
In spatiul meu de amintiri,imi rasuna acele ecouri de care ma tem, care-mi trezesc fiori noaptea si care-mi fura somnul si linistea.Tot ce puteam zari in vis era acel menhir inconjurat de ura invelita intr-un negru absolut. Negrul se situa la cele doua extremitati ale gamei cromatice. Acest aspect rece al lui imi dadea senzatia ca este asociat intunecimilor primordiale,nediferentei originare. Plasat astfel,negrul exprima pasivitatea absoluta, starea aceea de moarte deplina si invarianta. Nu ma pot desprine de acest sanctuar al raului. Aceste neguri care ma invaluiesc imediat dupa ce pleopele mele par eutanasiate.

Un comentariu:

  1. dupa ce am citit ce ai scris simt nevoia absurda a unei tigari.o nevoie fizica.a picat perfect pe starea mea coplesita de sentimentul inadaptarii.a greselilor repetate fara drum de intoarcere,;asa cum ti'am mai spus in una din discutiile noastre virtuale am senzatia ca universul comploteaza impotriva mea.in ultima perioada nimic nu pare sa se mai potriveasca.mi'am pus diagnosticul ieri:dezechilibru interior...savurez cu mare placere fiecare post pe care il scrii.iummmy.

    RăspundețiȘtergere